Foarte fain! La Simplon înveți gratis să programezi, să-ți faci și business

Am auzit prin primăvară că se va întâmpla, la Cluj. Acum se întâmplă. La Cluj. Se deschide franciza românească a Simplon, un bootcamp care te învață în șase luni nu doar să programezi web ci și cum să-ți deschizi propria afacere bazată pe asta. De la zero. Gratis.

Boootcamp-ul se adresează tinerilor specializați într-un domeniu în care nu-și găsesc de munca și îi învață să dezvolte aplicații web și proiecte/startup-uri pe zonele în care aceștia au deja un background și un minim know-how.

Pe lângă, cei de la Simplon mai țin ateliere pentru copii din zone defavorizate, workshopuri pentru fete și femei care vor sa învețe programare și alte grupuri diverse și mai puțin reprezentate în lumea IT.

Ce se învață la Simplon sunt tehnologii web cool și ultimă oră: Ruby on Rails, Javascript, HTML/CSS, metode de dezvoltare tip agile și tehnici de „lean startup” pentru a-ți începe afacerea (apropo, mai multe lucruri despre “agile developement” alati si aici: https://fueled.com/mobile-2/fueled-agile-app-development/).

Training-ul este gratuit, durează 6 luni și, potrivit Roxanei Rugină, co-fondator, este finanțat din activități colaterale — dezvoltare proiecte web, consultanță, training-uri pentru firme și evenimente, parteneriate/sponsorizări.

„Programul are susținerea Orange Franța, Cluj Cowork & RubyTribe, dar mai căutăm parteneri și mentori. În mod normal un training de genul acestora costă între 4.000 și 10.000 de euro. Ar fi păcat sa nu se înscrie cei care au cea mai multă nevoie de un astfel de program”, îmi spune Roxana, care a făcut aceste cursuri la compania-mamă din Paris.

Înscrierile sunt deschise pentru oricine pe ro.simplon.co iar selecția se va face în luna august. Școala începe din toamnă.

 

One thought on “Foarte fain! La Simplon înveți gratis să programezi, să-ți faci și business

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *